jurnal_de_calatorie.pdf | |
File Size: | 2208 kb |
File Type: |
File de poveste finlandeză
Mi-am ales aceasta meserie cu drag, din dorinta de-a putea oferi tot ceea ce pot eu oferi. Desi multi ar spune ca este o meserie care solicita foarte multe sacrificii si prost remunerata, pe deasupra, desi mi s-a tot pus intrebarea de ce raman inca in sistem la cate stiu sa fac, desi multi pe toate partile, incearca sa gaseasca scuza perfecta pentru care nu ar alege aceasta meserie...si lista ar putea continua, consider ca aceasta pasiune (pentru ca pana la urma o pot considera astfel), mi-a adus foarte multe satisfactii care mai devreme sau mai tarziu nu au incetat sa apara si sa ma convinga de ceva ce stiam deja: nu am gresit atunci cand am ales cariera didactica.
Acelasi lucru il pot afirma si-n urma participarii mele la aceasta vizita de studiu internationala care a avut loc la o scoala din Finlanda, tara urcata pe un piedestal in urma rezultatelor de la testele PISA. Nu consider ca ideea era de-a ramane profund impresionata de ceea ce au ei si nu avem noi, ci de-a putea face diferentele si-a putea adapta sau nu la noi strategiile lor, in limita posibilitatilor, de orice natura.
Scoala vizitata din Joensuu-Finlanda( Niinivaraan Lukio) avea atat nivelul primar(de la clasa 0 pana la clasa a 6-a) cat si nivelul liceal. Scoala era foarte bine dotata din punct de vedere al tehnlogiei( in fiecare clasa exista aparatura necesara desfasurarii in conditii optime a activitatii- videoproiector, sistem audio-video, etc- sustinute de Microsoft)- acest aspect era valabil atat pentru mediul urban cat si pentru cel rural).
Citisem in urma cu 2 ani intr-un material pe care-l primisem in urma participarii mele la o mobilitate Comenius, in Bordeaux, ca in Finlanda elevii merg in sosete prin scoala. Sincer, la vremea aceea, citind acest aspect, am interpretat la modul in care citesti o poveste si sincera sa fiu, nu am acordat foarte mare credibilitate. Ajunsa in aceasta scoala am reusit sa ma conving ca totul este real, chiar se intampla: elevii merg in sosete chiar daca scoala nu debordeaza de caldura. Se pare ca asa se simt ei mai comozi. Nimeni nu le interzice acest lucru. De fapt nu prea am vazut sa li se interzica ceva: profesorii si elevii par sa se trateze de la egal la egal, uneori parca nici nu reusesti sa-ti dai seama care ce misiune are.
A impune elevilor ce discipline sa studieze este o regula la care nu pareau sa se alinieze: fiecare elev isi alegea un anumit numar de discipline pe care dorea sa-l studieze( la ce se simtea elevul mai competent sau ce-i placea mai mult- daca dorea sa studieze matematica, studia matematica, daca dorea fizica, atunci studia fizica, s.a.m.d.) urmand ca in decursul anului scolar sa acumuleze un anumit numar de credite si sa participe la 3-4 cursuri).
Am participat la orele din ciclul primar de limba finlandeza( limba materna, ca si suedeza, de altfel) unde practic totul se intampla ca intr-o poveste: lectia din manual( puneau accent pe utilizarea manualeleor atat ciclul primar dar si la cel liceal) era proiectata pe plansa iar elevii trebuiau pur si simplu sa interpreteze prin jocuri de rol ce credeau ei ca se intampla acolo. La o alta ora (de evaluare, de aceasta data) din ciclul primar, profesorul(invatatorul) era un simplu spectator: cunostintele elevilor se testau de la elev- la elev, unul punand intrebari, iar celalalt raspunzand sau adresandu-i la randu-i, alte intrebari colegului. Aceasta era metoda eficienta de-a testa daca ambii au invatat notiunile respective.
Se lucra permanent in perechi, incurajandu-se creativitatea si manifestarea elevilor de orice natura ar fi fost ea: fiecare elev statea in banca exact cum dorea, nu intr-o anumita pozitie cu teama de-a spune ceva pentru a fi mustrat, vorbea cand dorea fara a astepta sa i se dea dreptul la replica, si culmea ironiei, desi se crea o oarecare zarva, departe de-a fi un haos.
La ora de muzica se canta la toate instrumentele muzicale din dotare, fiecaruia venindu-i randul sa cante la fiecare dintre instrumente. Se canta stand in picioare pentru a putea utiliza instrumentele, altii "tavaliti pe jos" sau oricum elevul se simtea in largul sau de-a se manifesta.
Libertatea de exprimare si de manifestare a elevilor, poate noua ne-ar fi parut o totala lipsa de respect ceea ce in Finlanda, departe de-a fi criticata, ci din contra, elevii erau pur si simplu ei insisi si se purtau ca atare, fapt ce era cu desavarsire apreciat.
Erau invatati de mici sa devina responsabili, sa-si asume orice fel de raspundere pentru tot ceea ce fac: la intrebarea noastra daca profesorii finlandezi dau teme pentru acasa elevilor, raspunsul a fost: "unii, da, altii nu". Bineinteles sa nu credeti ca intrebarea noastra nu a fost urmata si de o alta intrebare prin care am dorit sa aflam ce se intampla daca elevii nu-si efectueaza temele pentru acasa. Raspunsul venit din partea directorului scolii a fost cat se poate de simplu: "Dar, asta nu este problema noastra. Este problema lor daca-si fac temele sau nu. Ei stiu care este interesul lor".
Concluzia trasa este ca elevii sunt constienti de faptul ca trebuie sa studieze pentru asigurarea viitorului lor, nimeni nu trebuie sa le impuna sa faca ceva, totul vine de la sine cu o lejeritate pe care noi cu siguranta ca nu am putea-o intelege. Acelasi lucru a reiesit si din faptul ca-n timpul unei ore de curs, unii elevi, pur si simplu vorbeau la telefon nearatandu-se nimeni deranjat de acest aspect, nici macar profesorul din clasa, cu atat mai putin elevii cu pricina.
Libertatea aceasta caracteristic finlandeza care la noi cu siguranta ar fi prost inteleasa este dreptul elevului de-a considera ca are nevoie sau nu de a sti ceva, daca el vrea sa faca ceva cu viitorul lui sau nu, dar pe care si-o asuma cu siguranta.
Relatiile cu parintii elevilor erau unele optime, neexistand probleme de nici un fel. Nu se punea problema de asa ceva. Exista chiar o sala de muzica echipata cu tot felul de instrumente muzicale dotata in urma actiunilor parintilor de-a face si de-a vinde prajituri.
La utilizarea resurselor educationale web 2.0 nu pareau deloc sa exceleze: desi toate salile de clasa erau echipate corespunzator, se pare ca se limitau foarte mult la a utiliza Power Point, Dropbox si Facebook.
Va intrebati probabil care sunt concluziile mele in urma acestei vizite sau de ce mi s-a parut atat de nemaipomenita Finlanda cu toate aspectele ei?!
Raspunsul pe care vi-l voi da probabil ca va uimi pe unii sau pe altii, dar este exact ceea ce gandesc: nu pot afirma ca nu mi-a placut sa aflu aspecte din viata finlandezilor care de la oamenii de pe strada , continuand cu vanzatorii din magazine si ajungand la elevi si cadre didactice cunosc si converseaza foarte bine in limba engleza- imposibil sa te ratacesti cumva acolo daca stii engleza( socant, nu?!), nu pot sa nu apreciez libertatea lor de opinie si mai ales faptul ca se tine chiar cont de parereile tale, oricare ar fi ele, dar toate acestea mi se par nemaipomenite in masura in care, intorcandu-ma de acolo, voi reusi sa aplic in activitatea mea anumite aspecte din ceea ce am intalnit si unele chiar cu succes. Si consider ca in asta consta succesul: in a sti sa iei ce e bun din fiecare experienta traita si sa aplici pe cat posibil in practica de zi cu zi, in cariera didactica dar si-n "cariera" ta de om.
Nu pot spune ca nu m-a impresionat faptul ca se lumina la ora 9 dimineata iar la ora 3 dupa amiaza se intuneca din nou in aceasta perioada a anului(luna decembrie) precum si punctualitatea, lejeritatea si libertatea de care dadeau dovada finlandezii, parca lipsiti de vre-o grija.
Nu pot sa nu amintesc nici aspectul ca salariul unui profesor debutant era echivalent cu salariul mediul pe economie( in jur de 3000 de euro), iar remuneratia directorului ajungea chiar la cca. 6000 dar si preturile nu erau deloc neglijabile, totul fiind destul de scump, daca raportam la pretul benzinei care era de 1,85 euro.
Deci, ca o concluzie finala: pe Mos Craciun l-am vazut mai mult in treacat, abia apucand sa facem impreuna o fotografie pentru ca nu mi-as mai fi dorit de la el decat un singur lucru( mi-a adus deja un cadou, vizita la el acasa): sa-i transmit ca desi este foarte frumos in tara lui si am gasit lucruri interesante acolo, prefer tara mea asa cum este ea in care sa incerc sa aplic pe cat posibil ceea ce mi s-a parut mai inovativ si interesant, astfel incat s-o fac mai buna ca a a lui. :)
Cu respect pentru toți cei care mai cred că pot schimba ceva în lumea în care trăim,
profesor, Corina CIOBANU